CINE SUNT EU?

Femeie, om, spirit de lumină.

Terapeut holistic. Devotată evoluției personale. Pentru a o pune la dispoziția altora. Lucrez mai degrabă intuitiv și studiez lumile subtile de peste 15 ani.

Tot ce fac este pe Lumină, cu, în și din Iubire.

Sunt spirit liber în căutarea adevărului. Prețuiesc și libertatea și căutarea și adevărul. Sunt deschizătoare de drumuri și am pornit de la zero de nenumărate ori. Prețuiesc drumul în sine mai mult decât destinația. Daca aș descrie ce fac i-aș spune Alchimie.

M-am născut sub zodia privilegiului provocării permanente şi sunt catalist al unei suite de transformări subtile și programator al unei noi paradigme.

Sunt în permanenta căutare.

Călător cu normă întreagă ce a văzut răsăritul în peste 90 de ţări și care acum organizează călătorii spirituale pe 3 continente. Caut, învăț, descopăr și îmi reinventez propriul univers în mod constant.

Sunt într-o călătorie nesfârșită către mine.

De la a fi cel mai tânăr avocat definitiv din țara mea la a călători în jurul lumii ca însoțitor de bord la a experimenta un an sabatic pentru a medita în temple asiatice pentru a mă redescoperi şi a studia spiritualitatea până la a mă reconecta cu abilitățile senzoriale și a alege să le pun în beneficiul altora prin a deveni terapeut holistic, am lucrat mereu în slujba oamenilor.

Servesc oamenii cu bucurie.

Mi-am început călătoria spirituală acum peste 15 ani.

Chiar dacă am ales că profesie o meserie dominata de legi scrise și justiție pământeană, sufletul meu nu a încetat vreodată să vibreze în ritmul acordurilor subtile, a justiției divine și a legilor nescrise.

Am aterizat, la propriu, în peste 90 de ţări și milioane de situații. Am experimentat viața.

Înainte să aleg terapia că profesie am făcut mult voluntariat pe mai multe continente, am făcut consultații terapeutice online pe toate fusurile orare din cele mai interesante locații de la autobuze de noapte în Laos, retreat-uri în Thailada, temple în Vietnam, împletind devotamentul pentru clienții mei cu dragostea față de explorare, aventură și (auto)descoperire.

VALORILE MELE

Sper la o lume mai bună și sunt dispusă să pun umărul la crearea ei. Cred cu tărie că există mai multe perspective ale aceleiași realități și caut în fiecare zi să am curajul de a le vedea existența și scopul.

În esență, suntem toți la fel doar că ne aflăm la stadii diferite de evoluție. Acum stiu că “Eu sunt TU și Tu ești Eu” și suntem cu toții picături ale aceluiași ocean.

Cred că ne putem ridica unii pe alții, că putem fi cu toții buni, iubitori și plini de compasiune.

În cartea vieții am citit cu atenție.

Am vrut să învăț cât mai mult, să experimentez, să trăiesc, să am propriile mele experiențe și să servesc oamenii prin prisma lor. Să îi ajut să reușească, să îi ghidez prin perioadele de tranziție, când fac schimbări și să le ușurez procesul de luare a deciziilor. Să merg alături de ei prin ora cea întunecată. Știu cum este, am fost acolo.

MISIUNEA MEA

Deși studiez și practic științele ezoterice de peste un deceniu, numai în ultimii ani am ajuns să fiu aliniată scopului meu superior și misiunii mele. Mi-am primit misiunea personală în cadrul unei regresii în viețile anterioare și de atunci lucrez la a-mi asuma pe deplin ceea ce am de făcut.

Misiunea mea personală este să schimb mentalități și să pun umărul la modificarea credințelor limitative, să contribui la construirea unei noi lumi și să asist oamenii în redobândirea puterii lor personale.

Lucrez la vindecarea tiparelor limitative și auto-sabotatoare.

Servesc oamenii prin a demola schemele mentale vechi, a aduce în discuție noi căi și metode și de a vindeca tiparele limitative, învechite, depășite.

Stilul meu este neconvențional și iubesc ceea ce fac.

Am ales să mă întrupez pe timp de revoluție la nivel micro – personal, dar și macro – național, mondial. Sunt aici, pe Pământ, pentru o revoluție la nivel spiritual, interior, conceptual, la nivel de conștiință și sunt pregătită să contribui la o nouă scară de valori și la un nou mod de a vedea viață – în iubire, împlinită, cu sens și înțeles.

Că toți oamenii, am trecut printr-un drum și o evoluție personală. Le-aș descrie…accelerate. N-a fost mereu drăguț. Tocmai cu asta vin eu în relația terapeutică – pe lângă cunoștinte – cu experiența propriului meu process.

Sunt entuziasmată să împart tot ce stiu, ce am aplicat practic, ce am experimentat și acumulat până acum cu tine.

De la suflet la suflet.

Scopul meu este să aduc plus valoare, lumină și calitate în viețile celor cu care lucrez.

Stilul de viață holistic pe care l-am clădit și pe care vreau să îl împart cu lumea este proiectul meu de suflet. Se bazează pe autenticitate, valori personale și principii de viață sănătoase – integritate, adevăr, compasiune, încredere, echilibru.

Munca mea este expresia divinității din mine, să lucrez în mod direct cu oamenii și să-i ajut să evolueze este misiunea vieții mele și o fac în iubire.